Era o zi gingasa de primavara.Soarele bland ne contura chipurile cu razele sale dulci.Gaze minuscule zburau prin aer, iar uneori ajungeau si pe fetele noastre.

    Eu, Clara, mama si tata ne-am trezit la 03:00. Ne-am grabit sa ne imbracam.In cele din urma, reusim sa iesim pe usa casei si sa ne luam la revedere de la mamaia. Plecam pentru cateva zile la munte si ea ramane sa aiba grija de porcusorii de Guineea, iubitele noastre animalute de casa.

    Ajunsi in gara, ne uitam dupa tren.L-am zarit din cealalta parte a peronului.Ne urcam, in sfarsit, in trenul ce avea sa ne duca la Praid, in muntii Harghitei.

    Drumul dureaza ceva, schimbam trei trenuri si doua autocare, dar daca te distrezi, timpul trece mai repede, cum a trecut si atunci.Am ajuns la pensiunea Bogada, unde Omar ne-a intampinat cu drag. El este un Golden Terrier batran si linistit. Ne priveste cu blandete, stie ca va primi de la noi toate oasele ramase de la gratar. Ne grabim in camera, pentru a despacheta si a ne odihni.

    A doua zi de dimineata, coboram cu autobuzul in mina de sare.Acolo sunt  leagane de cate unul, cate doi si cate trei locuri, forme de escaladare in forme de animale exotice, tobogane si locuri de joaca. Dar cel mai atractiv este terenul de alpinism.Este imens si are trei nivele: primul pentru copii mici, al doilea pentru copii mai mari, iar ultimul pentru adulti.Sora mea s-a dus in primul nivel, iar eu in al doilea, care este destul de greu si de periculos, urmand sa pasesc printre butuci enormi care se leganau ametitor deasupra capului meu. Apoi a trebuit sa traversez o “plasa de paianjen”, loc in care multi copii abandoneaza cursa cu obstacole la inaltime. Dar mie nu mi-a fost frica, si am parcurs cursa intreaga de mai multe ori! Amandoua purtam casti si hamuri.Ne-am distrat de minune!

    A doua zi am avut acelasi program, doar ca ne-am urcat in leagan si ne-am prefacut ca suntem pasari. In mina coboram pentru ca aerul salin este foarte sanatos pentru plamanii nostri si caile respiratorii afectate de aerul poluat al orasului nostru. Tratamentul acesta cu aer salin numeste speleoterapie. Asadar, excursiile noastre sunt si utile si frumoase, si distractive.

    In sfarsit, trebuia sa plecam.A fost greu sa ma despart de muntii Harghitei, dar urma sa mergem si la anul!

                            de Manole Emma Adriana

        A venit primavara,fiica cea mai tanara si mai frumoasa a batranului an.Cateva raze aurii ne zambesc printre   nori.Eu si parintii mei mergem in padurea Garboavele.

   Dulcele vantde primavara poarta pe aripile sale puful de papadie.Floricelele subtiri imprastie miresme imbietoare in vazduh.Fluturii zboara gratios peste iarba de catifea.

     Randunica taie albastrul cerului ca o sageata delicata ce admira zarea argintie.Toporasii se inchina manunchiului de raze care mangaie pamantul.Diamante de roua scapara curcubeie orbitoare.

      Invaluiti de umbrele amurgului ne-am luat ramas bun de la peisajul mirific de primavara.Lumina disparea in zarea intunecata.Am adormit cu gandul la acea zi relaxanta din timpul liber.

                     de Gheorghica Daria Ioana

 

     În sfârșit a sosit mult așteptata vacanță de primăvară. Ca în fiecare an am mers împreuna cu părinții în împărăția munților,la bunici.

    Când am ajuns, căsuța de la poalele munților parcă ne zâmbea, râul nu mai era învolburat, iar vântul se mai domolise. Dimineața, roua avea înfățișarea unor mărgăritare care asteptau o rază de soare pentru a se transforma în diamante strălucitoare.

     La poalele munților, un pârâu limpede strălucea în lumina orbitoare a soarelui. Priveliștea era atât de  încântătoare, de parca niște mâini maestre și-ar fi luat paleta de culori și ar fi pictat-o. Ciripitul păsărelelor te înviora numaidecât. Era atât de încântătoare priveliștea încât ai fi zis că natura îți pune o salbă de mărgăritare pe o tava de smarald sub ochi.

      O linie de umbră, ondulată grațios, se întinde până dincolo de marginea vederii pe acest hotar. Atrași de minunatul tablou am uitat de trecerea timpului și am observat ca regele luminii, acea uriasa minge de foc, soarele își făcea loc printre crengile copacilor lăsând pădurea parcă obosită, gata de culcare. Lumina părea trasă de o mâna trainică, colosala si nevazuta.

                                           de Gheorghica Daria Ioana

       Este vară . Eu si verișoara mea , Paula , mergem la bunici . Noi două ne-am hotărât să stăm  patru săptămâni .

În prima zi ne-am sculat de dimineață ca să mergem cu bunica în livadă la cules cireșe.

       Eu si Paula ne-am luat la întrecere, cine culege mai multe cireșe.

După jumătate de oră noi am luat o pauză .

Mai târziu am mers in livadă si nu ne-am lăsat până nu am cules jumătate din ea. Bunica ne-a recompensat cu cinzeci de lei din pensie.

       Mai târziu  am mers sa ne jucăm cu Leo, cățelușul nostru drag . Din drum se vedea câmpia întinsă și verde plină de văcuțe. Noi trei am mers spre câmpie . Acolo era bunicul cu văcuța noastră albă .Când Leo a văzut toate vacile albe ,negre ,maro,pătate sau nepătate a înnebunit de vesel ce era, și a început să alerge printre ele .

         După aceia, bunicul a mers cu noi acasă.

         Este atât de frumos să vezi pe-nserat cum animalele merg la casele lor o dată cu oamenii!

        A fost o zi superbă!

                                                            CUCOȘ  MIHAELA

 

       A venit vacanta mare. Maria si Ana se plimba vesele prin parc. 

      Pentru ca este destul de cald , Maria cumpara o doza cu suc racoritor , iar Ana un pet de jumatate de litru cu apa minerala. Fetele au observat mirate ca sucul este mai rece decat apa , desi vanzatoarea le-a spus ca au fost puse in acelasi timp la frigider. 

        -Care sa fie motivul? intreaba Maria.

        -Nu stiu! raspunde Ana.

        -Mai avem cativa pasi pana ajungem acasa. O putem intreba pe mama! spune Maria.

        -Bine! incuviinta Ana. 

        Cand au ajuns acasa , mama le-a explicat ca ambalajele de metal , sunt mai bune conducatoare de caldura decat cele de plastic. Deci , doza metalica permite o incalzire dar si o racire mai rapida a continutului , comparativ cu petul din material plastic. De asemenea , mama le-a spus cum se recicleaza metalele. 

        Dupa ce s-au lamurit , cele doua surori , au aruncat ambalajele goale in cosurile pentru reciclare corespunzatoare.

        Maria si Ana au tras o concluzie foarte folositoare : Toate ambalajele de metal , trebuie depozitate intr-un loc special amenajat. Ele sunt apoi transportate la fabrica unde se recicleaza apoi devin foi de aluminiu si otel din care sunt refabricate doze pentru diverse bauturi si cutii de conserve.  

                                                                  HĂULICĂ MARIA

A  venit vacanţa. Mihai şi Adelina merg în vizită la bunicii de la ţară.

Ei observă că acolo nu sunt centre de reciclat  deşeurile aşa cum sunt la ei în oraş.

Curioşi, copiii îşi întreabă bunicii ce fac cu deşeurile provenite din ambalaje. Aceştia le răspund ca unele deşeuri cum ar fi cutiile de carton şi ladiţele din lemn sunt folosite drept combustibil pentru sobe. Alte deşeuri care nu ard le  îngroapă în pămînt.

Copiii le spun bunicilor ca îngroparea deşeurilor ne este benefică mediului. Ei îi sfătuiesc pe bunici să le strângă şi să le ducă la centrele de reciclare.

Curioşi, bunicii îi  întreabă ce sunt centrele de reciclare. Mihai le explică că parte din deşeuri pot fi recuperate şi refolosite. Din plastic se pot fi fabrica alte ambalaje, recipiente sau covoare, iar  din sticlă prin topire se pot fabrica alte obiecte din sticla. Prin recilcare în centrele de recuperare, expilcă Adelina se economisec resurse şi mediul înconjurător este mai curat.

Copiilor le vine o idee. Ar fi bine, dacă si in satul bunicilor s-ar amenaja  un loc in care deseurile să poată fi stânse, sortate pentru a fi recilate.

Bunicii sunt mândrii de nepotii lor şi  le promit copiilor că îi vor ajuta să îşi pună planul in aplicare.

 Mihai si Adelina işi fac un plan şi cu gândul la ceea ce au de făcut se duc bucuroşi la culcare.

    

                                                            Maria Alexandra Togea

                                                            Clasa a IV a B   Scoala nr. 2  Galati

 

      Era o zi însorită de vară, afară erau pomi cu coroane verzi, mari, flori colorate și fluturași cu un zbor lin și cald. Lucruri minunate se întâmplau în natură! Eram în vacanță la bunicii mei, la țară.

       Fiind o vreme frumoasă, eu, împreună cu verișorii mei, Roxana și Mihai am hotărât să mergem în pădurea de la marginea satului. Ne-am gândit să luăm masa acolo, în aer liber. Am pregătit rucsacurile cu alimente, pături, o minge și cărțile de joc. Am pornit la drum cu bicicletele, pe cărarea plină de denivelări ce ducea către pădure. Chiar m-am și dezechilibrat de câteva ori și am căzut de pe bicicletă pentru că nu eram obișnuită cu acel drum. La un moment dat ne-am oprit, pentru a ne odihni, așezându-ne pe malul  pârâului care izvora chiar din pădure. Am văzut broscuțele stând la soare și peștișorii înnotând. Ne-am continuat drumul cu forțe proaspete.

       În cele din urmă am ajuns la pădure. Ne-am îndreptat către locul special amenajat pentru picnic. Am întins păturile pe iarbă, am scos cutiile cu mâncare, dozele de suc și sticlele cu apă. Am așezat tacâmurile, paharele din plastic și șervețelele. Am luat cu noi tot ce aveam nevoie pentru masă, să ne simțim ca acasă. După ce am terminat de mâncat, am aruncat toate ambalajele la coșurile de reciclare potrivite fiecărui material și anume: produsele din plastic și cele din aluminiu în coșul galben, cele din hartie în coșul albastru, sticla colorată în cel verde și cea albă în coșul alb.

       După masă am jucat cărți și apoi volei cu mingea. Ne doream să jucăm “Rațele și vânătorii”, dar eram prea puțini. Fiindcă în apropierea noastră era un grup de șase copii, am mers la ei și le-am propus să ni se alăture. Au acceptat cu plăcere.

         Când am terminat cu joaca, am observat că acei copii nu  și-au dus resturile la coșurile de reciclare. Le-am dat o mână de ajutor și le-am explicat că așa este corect să procedăm mereu, pentru a păstra natura curată.

         Ultimul joc, înainte de plecare, a fost acela de a spune fiecare ce știe despre reciclare. Așa ne-am verificat cunoștințele și am ajuns cu toții la concluzia că pentru a fi sănătoși avem nevoie de un mediu înconjurător curat și nu plin de deșeuri și poluat. De noi depinde să avem un viitor mai bun.

                                                                    TĂCHIȚĂ  BIANCA  LUCIA

Silviu nu stia ce este reciclarea. L-a intrebat pe tatal lui:

-         Tata ce inseamna reciclarea?

-         Reciclarea insemna prelucrarea deseurilor de orice fel si transformarea lor in lucruri necesare omului. Pentru aceasta este necesara selectarea  gunoaielor, care vor fi  asezate in containare separate.

-         De ce scrie pe unele contanere ,,plastic/metal”?

-         Ne indruma sa depozitam corect deseurile, pentru aceasta  containarele sunt si de culori diferite.

-         Aaa! Dar hartia si cartonul, in ce containare se pun?

-          Containarele pentru reciclare sunt: albastru pentru hartie si carton, galben pentru plastic si metal, verde pentru sticla colorata si alb pentru sticla alba.

-         Cine duce gunoiul? Intreba mama.

-         Eu, eu! striga Silviu. Mama, tata de ce e nevoie sa reciclam gunoiul?

-         Pentru ca sticla are nevoie de un milion de ani pentru a se descompune in bucatele mici. Iar din zece sticle de plastic reciclate se poate face un tricou. Intelegi fiule?

-         Da! Dar reciclarea hartiei de ce este necesara?

-         Sa retii dragule ca, fiecare tona reciclata de hartie poate salva 17 copaci.

-         Dar reciclarea metalului ?

-         Un televizor poate functiona trei ore fara oprire cu energia economisita prin reciclarea  unei singure cuti de aluminiu.

-         Deci asta inseamna reciclarea?!

Reciclarea este foarte importanta pentru a economisi rezevele energetice si naturale ale planetei si protejarea  mediul inconjurator.

                                           ȘPAIUC  SILVIU