Fără haine groase şi o încălţăminte corespunzătoare, oamenii ar suferi îngrozitor de frig, ba chiar ar pieri, în timpul iernilor geroase din zonele nordice extreme. Pentru numeroase animale însă, viaţa merge înainte, indiferent de anotimp. În afară de hăinuţa lor călduroasă de iarnă, fie din pene, fie din blană, animalele profită şi de o uluitoare proprietate a zăpezii. După cum se ştie, zăpada este un bun termoizolant.
Sub zăpadă, animale mici cu blăniţă mişună prin tunelele făurite de ele văzându-şi nestingherite de viaţă. Nu stau o clipă locului, cea mai mare parte a zilei petrecând-o în căutarea hranei. Cine sunt aceşti harnici căutători? Lemingi, şoareci de câmp şi chiţcani – animale mici insectivore, prin excelenţă nocturne, înrudite cu cârtiţele. Pe zăpadă însă, pot fi zăriţi adesea şoareci fugind de colo-colo după fructe, nuci, seminţe şi scoarţa moale a copacilor tineri.
În schimb, când stratul de zăpadă este gros, pentru multe animale perspectivele sunt sumbre: foamete sau chiar moarte, pentru animalele de pradă, şi suprapopulare, pentru speciile care constituie prada altor animale! Prin urmare, ca să nu moară de foame iarna, când „meniul“ este sărac, multe animale trăiesc din rezervele de grăsime pe care le acumulează în lunile de vară. Cu toate acestea, tot se mai găseşte câte ceva de mâncare. De exemplu, elanul se hrăneşte cu ramurile tinere ale arborilor, mai ales ale pinilor. Veveriţa se ospătează cu seminţele hrănitoare pe care le-a ascuns în „cămările“ ei. Iar iepurele de câmp roade scoarţa, rămurelele ori mlădiţele copacilor tineri. Anumite specii de păsări se desfată cu fructe îngheţate şi lăstari de pini.
Mai multe păsări profită de proprietatea zăpezii de termoizolant pentru a se ocroti de frig când se odihnesc în timpul zilei ori când dorm noaptea. Printre ele se numără ierunca, cocoşul-de-mesteacăn şi cocoşul-încălţat, dar şi unele păsări mai mici, precum vrabia, câneparul şi mugurarul. Când stratul de zăpadă e gros şi pufos, unele păsări efectiv plonjează în zăpadă la fel cum o pasăre marină plonjează în apă. Aceasta este o strategie inteligentă căci animalele de pradă nici nu vor vedea, nici nu vor adulmeca urmă de pasăre!
Odată ajunse sub stratul de omăt, păsările sapă galerii orizontale de aproape un metru lungime, numite în finlandeză kieppi. Peste noapte, vântul şterge de pe zăpadă orice urmă care ar da de gol vreo vietate ascunsă dedesubt. Când drumeţii se apropie prea mult de aceste vizuini, scârţâitul zăpezii alertează păsările. Rezultatul? O explozie de zăpadă, însoţită de bătăi sălbatice de aripi! Şi cum are loc la doar câţiva metri de drumeţul luat pe nepregătite, cu siguranţă el trage o sperietură bună!
V-aţi întrebat vreodată de ce păsărilor nu le îngheaţă picioarele când merg prin zăpadă ori pe gheaţă? Ei bine, secretul lor constă într-un „schimbător de căldură“ extrem de eficient, încorporat în picioare. Cu alte cuvinte, când sângele arterial cald, ce pleacă de la inimă, ajunge în picioare, încălzeşte sângele rece şi apoi se întoarce la inimă.
Într-adevăr, multe forme de viaţă supravieţuiesc în condiţii extreme, de la gerul polilor până la arşiţa tropicelor. Mai mult, chiar o duc bine! Cei ce au descoperit şi au fotografiat asemenea vieţuitoare au fost elogiaţi pentru eforturile lor, şi pe bună dreptate!
CUCOȘ MIHAELA